Degeaba a făcut furori declarația de săptămâna trecută, degeaba au fost mișto-uri cu toptanul. Declarația ministrului Daea este o declarație cosmogonică de unire cu natura. Este, dacă vă puteți imagina așa ceva, o zicere mai mioritică decât însăși balada Miorița. “Miorița este școala tristeții naționale. Matricea. Matca. Regina.” spunea Nichita Stănescu, evident fără legătura cu domnul Daea (bine, poate are legătură cu tristețea națională).
“Abandonarea pasivă a soartei și a morții au creat acel blestem poetic și național care se cheamă Miorița și care constituie rana neînchisă a sufletului românesc. Mai vin apoi doinele ca să dea vibrația lor tânguitoare și totul s-a sfârșit. Cum de au putut exista patrioți care să facă din resemnarea noastră seculară o virtute?” spunea Emil Cioran. Nu e doar resemnare simplă, cum spune Cioran, au trecut inclusiv accentele tragice, au ramas doar cele tragi-comice surprinse atât de bine de personajele nemuritorului Caragiale – Farfuridi, Brânzovescu, Pristanda, Trahanache…Cei trei ciobani din Miorița pot deveni ușor niște ființe ale tranziției care strigă același slogan străvechi “Trădare să fie (…) dar să știm și noi!”
Pentru cei care nu-și mai amintesc, întrebat de ce trebuie oaia să fie brand naţional, ministrul Daea, care are legătură directă cu vibrația națională a spus – suntem în secolul XXI: “Oaia este o statuie vie(…) Este doar o definiţie, argumentele se găsesc în străfundul analizei (…) uitaţi-vă dumneavoastră cât de frumos este acest animal pe păşunile verzi ale ţării româneşti”…”Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”. Carevasăzică, ar trebui să fim reprezentaţi pe post de oi conduse spre tăiere, plimbate de colo colo duse în transhumanță, probabil. Iar în definitiv, ca la orice turmă, trebuie să vedem cine sunt dulăii, dar mai ales cine este măgarul care conduce spre prăpastie întreaga turmă.
Mitul fondator al poporului român începe fix aşa. “Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai,/ Iată vin în cale,/ Se cobor la vale, / Trei turme de miei,/ Cu trei ciobănei.” În ţara baladei Mioriţa chiar şi “omorârea” premierului Grindeanu o putem pune tot sub cupola versurilor cunoscute: “Pe l-apus de soare / Ca să mi-l omoare / Pe cel moldovan, / Că-i mai ortoman, / Ş-are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi, Şi câni mai bărbaţi, / Dar cea mioriţă, / Cu lână plăviţă,/ De trei zile-ncoace / Gura nu-i mai tace, / Iarba nu-i mai place.” Miorița asta pare din Voluntari.
Pe la apusul soarelui a fost şi OUG 13 cea care a scos o turmă de anti-mioritici pe străzi. Ciobanul bănăţean, nu cel moldovan a fost “omorât”. Ciobanul mai ortoman continuă să păstorească România, iar Parlamentul precum o turmă ascultătoare (formată din cele două turme de miei din coaliţia majoritară) a revotat un nou cabinet, cu un nou baci în fruntea ţării. Baciul care de aceasta dată îl va sabota din nou pe cel ortoman, pentru că Miorița poate fi și un perpetuum mobile, nu e o singură secvență istorică. La ultima votare de guvern au votat inclusiv niște mioare și miei din vechiul guvern, evaluate cu zero performanțe dar repropuse ca mininștrii. Trădarea, relativizarea, crima, jelania și spiritul național din Mioriţa domină peste tot, poate cu excepția BNR acolo unde domină o altă legendă, legenda Meşterului Manole.
Zilele trecute, în Guvern…Sistemul lucrează, oamenii sunt la datorie, procesează cererile într-un deplin respect pentru fermierii români, sau „Pentru mine ziua este exactă, sarcina de asemenea”. Premierul a făcut mișto de domnul Daea într-o premieră post-decembristă, mișto-ul s-a oprit până acum mereu la ușa ședinței de guvern sau la momentul sosirii camerelor. Premierul spunea așa:
Şi ca să închei pe un ton optimist, pe ordinea de zi avem un punct al domnului ministru Daea, care, după ce a terminat tot ce se putea cu oaia, a ajuns la ambalaj. Este un ajutor de minimis pentru lână. (…)Dar, închidem cu oaia. Înţeleg că, dacă am terminat şi cu lâna, e gata. (…) Lăsaţi că înţelegem ce înţelege oaia, dacă am ajuns şi la ambalaj lucrurile sunt în regulă. Valorificarea superioară a oii, da?!?” Evident, corespondența din balada este evidentă “Dar cea mioriţă,/ Cu lână plăviţă,/
De trei zile-ncoace / Gura nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place.” Ministrului nu i se dă dreptul la cuvânt.
Finalul apoteotic este mereu la o nuntă de proporții cosmice, o anunta chiar mai mare decat cea a lui Remus Truica unde a cantat Patricia Kaas, o nunta mai mare decat nunta obișnuită la români, cea prin care cei care se încuscresc sau cei care își încuscresc copiii devin tovarăși de afaceri locale și prieteni de încrengături sudate ca o pânză de paianjen ce se țese în jurul unui județ. Miorița – atât balada strămoșească cât și mioriticii ce se regăsesc în ea, generație de generație, ba chiar cei care propun mioara drept brand național inteleg ca ea este mai prezentă decât credem în conștiința diriguitorilor vremelnici ai acestui neam. Originalul e așa: Că la nunta mea/ A căzut o stea, / C-am avut nuntaşi/ Brazi şi paltinaşi, / Preoţi, munţii mari, / Paseri, lăutari,/ Păserele mii,/ Şi stele făclii!”.
Tot Miorița este obârșia în abordarea noastră fatalistă asupra problemelor (nu se poate, asta este, ce să facem?), iar lupta nesfârșită dintre un cioban și alt cioban “mai ortoman” ne ține ocupați de mai bine de un sfert de veac. Vă las la final încă un citat nepieritor care va deveni legendă, se va preda în balade peste sute de ani, urmașii urmașilor noștri vor studia citatul pentru bacalaureat. Mai spune dl Daea, cu oaia, așa: ”Am avut şi ieri discuţii, pentru că am discutat cu crescătorii de animale. Mie îmi pare rău că oaia, în loc să stea pe păşune, stă pe asfalt şi trebuie să înţeleagă toţi, şi cei care critică oaia seara la televizor şi a doua zi dimineaţa mănâncă brânza ei, să înţeleagă că lucrurile acestea se pot defăşura într-o bună înţelegere, cu legea în mână, cu aplicarea ei concretă”. Concluzia? Tot Daea: Oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele. Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi. Concluzia mea? Pe plaiurile mioritice, oricine poate fi ministru.